Tu Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea
nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine
harul botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa
de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea
mea. Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici
tărie decât numai în Tine, Dumnezeule.
Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre
Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu
credinţă, veţi primi” şi „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”.
De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curăteşte-mă de orice
întinăciune a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale
nevrednice.
Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez
în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare,
dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea
seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate,
arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat.
Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Tu cunoşti orbirea şi
neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar
nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te
rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea
pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe
alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.
Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este
bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de
orice fel de pornire care nu-Ti este bineplăcuta Tie şi-l răneste pe
aproapele meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care
să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea
poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să
rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale
să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine!
Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea
mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri
multe şi mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de
ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din
pricina nevredniciei mele, ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa
acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te
iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot
sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată
fiinţa mea.
Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi
conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt.
Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ți pot aduce căinţă cu vrednicie.
Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarbă.
Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste
dinainte, ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu
mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.
Curăţeşte-mă de toate gândurile tăinuite, de toată răutatea ascunsă
întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în
mare mila Ta şi nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea
mea. Amin!