Monahul și necredinciosul

La o mânăstire frumoasă din Moldova veneau mereu în vizită pelerini din toată țara.
Într-un cerdac la o chilie de lemn stătea un monah bătrân și binecuvânta pe aceștia și dădea cuvânt de folos oricui cerea de la dânsul.
Într-o zi se abătu pe la acest monah o familie venită în pelerinaj – soțul, soția și cei doi copii ai lor.
Soția foarte evlavioasă merse la părinte și primi binecuvântare împreună cu copii iar soțul stătea un pic retras fiind necredincios și chiar impotriva acestor gesturi de evlavie față de un om.
Femeia zăbovi puțină vreme alături de bătrânul monah încercând să afle de la dânsul cum să-l îndrepte și pe soțul ei pe calea credinței.
La un moment dat soțul nervos, pentru că el venise în pelerinaj doar ca simplu turist merse spre părintele bătrân cu gândul de al ispiti și ai pune într-o lumină proastă întreaga credință. Și zise monahului:
-”Auzi bătrâne! Spune-mi te rog frumos, Dumnezeul ăsta al vostru care-L tot propovăduiți și cu care prostiți lumea ar putea să creeze ceva atât de greu încât El însuși să nu poată ridica?”
Bătrânul zâmbi cu fața-i senină și răspunse necredinciosului bărbat:
-„Dumnezeu Cel Adevărat, este un Dumnezeu al iubirii, nu crează lucruri abstracte, toate au un rol în lumea asta. Privește universul și minunează-te de el! Toate se mișcă într-o armonie perfectă. Dumnezeu este armonie, El aduce pacea, bunătatea, înțelegerea și tot binele din lumea aceasta.
Răul nu este creat de Dumnezeu. Acolo unde apare răul înseamnă că nu există binele. De ce? Pentru că pe om l-a făcut liber și-i respectă libertatea. Avem un Dumnezeu tandru și iubitor și am putea spune că e atât de gentil, nu intră în sufletul omului cu bocancul.”
-„Vezi zise bărbatul necredincios, i-am spus eu nevestei mele că sunteți niște înșelători și vrăjiți lumea cu limbajul ăsta sofisticat! Eu ți-am pus o întrebare și tu ai ocolit răspunsul precum politicienii.”
-„Frăția ta nu m-a lăsat să termin! Eu încercam să-ți explic câteva lucruri despre Dumnezeu înainte să-ți dau răspunsul. De aceea ți-am spus că Dumnezeu nu face lucruri nesăbuite. Tu mi-ai pus o întrebare prin care încerci să mă ispitești!”
-„Gata m-am lămurit, bătrânule, nu ești capabil să-mi răspunzi și te-ai făcut de râs și față de copii aceștia care așteptau și ei un răspuns concret de la mata. Adunați în jurul vostru toți proștii și toți naivii ca să-i păcăliți voi! Dacă vine unu mai deștept, așa ca mine, gata vă pune cu botul pe labe!”
Monahul cu fața senină și zâmbitoare spuse:
-„Da, Dumnezeu poate să creeze ceva ce nu poate ridica!”
-„Ha, ha, ha! Auzi un Dumnezeu care poate face ceva pe care nu poate ridica! Și ce ar putea face el așa de greu să nu poată ridica? Te rog să-mi răspunzi, să văd și eu cât e de slab!”
Atunci bătrânul monah zambind răspunse necredinciosului:
-„Un prost ca tine, nu poate ridica! Dumnezeu te-a făcut, ți-a dat inteligență, rațiune, suflet viu, sănătate și tot ceea ce-ți trebuie să poți răzbi în viață și să-L recunoști ca Creator al tău. Vrea să te ridice din prostia in care zaci, și nu poate că tu nu vrei. El îți respectă libertatea și nu te ridică cu forța. Iar tu ești atât de prost și greu că nu te poate ridica.”
Atunci copii au început să râdă, șocați fiind de înțelepciunea monahului și de felul în care l-a rușinat pe tatăl lor necredincios.
Rușinat omul necredincios zise bătrânului:
-„Vreau părinte să stăm de vorbă! Aveți timp și pentru mine?!?!?

comentarii

Câte kilograme are un păcat?

Un tânăr, care deseori batjocorea Biserica şi credinţa creştină, a venit la un preot şi l-a întrebat în zeflemea: 

– Aţi putea să-mi spuneţi cât de greu este un păcat? Are cumva 10-15-20 kg? Vă întreb, căci eu fac mereu păcate, dar nu simt nici o greutate… 

Preotul l-a privit şi apoi i-a răspuns tot printr-o întrebare: 

– Dacă pui o greutate de 100 kg peste un mort, spune-mi, va simţi el ceva?

– Nimic, bineînţeles, pentru că e mort, a răspuns batjocoritorul. 

– Tot aşa nici tu nu simţi nimic pentru că sufleteşte eşti mort. Tânărul nu s-a aşteptat la o asemenea replică înţeleaptă, care l-a pus pe gânduri. Din acel moment conştiinţa sa a început să lucreze. 

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii. Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, de s-au arătat vase alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, şi ea a ruşinat mulţimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri (numele), ca să înveţe cele bine plăcute Ţie şi să se umple de cunoştinţa adevărului. Dă-le lor ştiinţă, pricepere, răbdare şi chibzuinţă. Să nu primească ei cunoştinţe pierzătoare de suflet, nici să înveţe ce e urât lui Dumnezeu. Fă-i ascultători faţă de dascălii care îi învaţă cele bune şi sârguincioşi în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învăţat şi să muncească spre binele lor şi spre folosul aproapelui. Tu îi osândeşti pe cei care îşi îngroapă talanţii şi îi binecuvântezi pe cei care îi înmulţesc cu pricepere. Rânduieşte-le Tu, Doamne, Cel ce rânduieşti toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească şi cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună şi-i întăreşte în credinţă ca să Te mărturisească printr-o vieţuire curată până în ultima clipă a vieţii lor. Amin.

comentarii

Era odata o femeie saraca

Era odata o femeie saraca, care pentru orice bine i se intampla, rostea mereu :” Slava lui Dumnezeu !”
Langa ea traia un bogat care, de fiecare data cand trecea prin fata casei ei si o auzea spunand :” Slava lui Dumnezeu ” , ” Multumesc Doamne !” , se enerva. A rabdat pana intr-o zi cand i-a spus servitorului sau :
– Mergi in piata si cumpara doua carucioare de alimente si du-le acestei femei. Iar daca te va intreba cine le trimite, sa-i spui ca diavolul.
Asadar, a doua zi servitorul suna la usa femeii. Cand deschide , vede doua crucioare cu alimente si pe servitor in spatele lor.
– Slava lui Dumnezeu ! Iti multumesc, Doamne ! a spus femeia stralucind de bucurie.
– Nu vreti sa aflati cine v-a trimis carucioarele ? , a intrebat cu nerabdare servitorul.
– Nu fiule, nu are importanta. Cand Dumnezeu vrea, si diavolul Ii slujeste, a spus femeia bucuroasa si a intrat cu carucioarele inauntru.

comentarii

A zis avva Pafnutie

A zis avva Pafnutie : calatorind pe o cale, mi s-a intamplat de am ratacit din pricina negurii si m-am aflat aproape de sat.
Si am vazut pe unii ca se impreunau fara rusine. Asa am stat, rugandu-ma pentru pacatele mele. Si iata, ingerul a venit, avand sabie si mi-a zis :

Pafnutie, toti cei ce judeca pe fratii lor, de aceasta sabie vor pieri;
iar tu pentru ca nu ai judecat, ci te-ai smerit inaintea lui Dumnezeu, ca si cum tu ai facut pacatul, pentru aceasta numele tau s-a scris in Cartea celor vii.

comentarii

M-am întâlnit de curând cu un monah

M-am întâlnit de curând cu un monah, un cunoscut mai vechi călugărit la vârsta de 50 de ani după ce și-a pierdut soția în urma unei boli necruțătoare. Acum se apropie de 70 de ani și este foarte râvnitor.
– Cum sunteți, părinte Dumitru?
– Cum să fiu? Bine. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să ajung și eu în Grădina Maicii Domnului, în Sfântul Munte Athos.
– Ei! Felicitări! Știu că vă doreați lucrul acesta de multă vreme. Slavă lui Dumnezeu!
– Da! Am citit cărțile sfântului Nicodim Aghioritul, Gheron Iosif, Paisie Aghioritul… Mi-am dorit mult să văd aceste locuri. Am stat o lună de zile. Mult m-am folosit și mult m-am bucurat.
– Ce te-a bucurat și cum te-ai folosit? Spune-mi și mie un gând, ceva, să mă folosesc și eu.
– Ce pot să vă spun? Trebuie să mergeți. În primele zile am vizitat mănăstirile grecești din apropiere de Caries, capitala Sfântului Munte. Înainte de a pleca de acasă m-am spovedit și am primit binecuvântare să mă împărtășesc. Timp de o lună am participat la toate slujbele de noapte și am fost atent la tot ce fac monahii greci să învăț și eu cât mai mult. În una din nopți m-am pregătit pentru cuminecare. Mi-am citit rugăciunile, mi-am împlinit rânduiala de metanii și am participat ca de obicei la Sfânta Liturghie. La final, cu o lumânare în mână m-am apropiat de preot pentru a primi Taina Sfintei Împărtășanii. În fața mea s-a împărtășit un monah tânăr din mănăstire, un grec. Slavă lui Dumnezeu. În zorii zilei, la încheierea slujbei, ne-am retras cu toții la odihnă. După câteva ceasuri s-a auzit tochița pentru trapeză. Am servit bucatele simple și călugărești, am mulțumit iar apoi, fiecare părinte ieșind din trapeză a luat binecuvântare de la părintele stareț și s-a dus la ascultarea lui. Eu m-am preumblat prin incinta mănăstirii și în afara ei admirând construcțiile bizantine din piatră și peisajul stâncos împodobit ici-colo cu măslini și cu tufe uscate. Undeva nu departe de poarta mănăstirii l-am întâlnind pe tânărul monah care se împărtășise dimineață înaintea mea.
– Kalimera pater, l-am salutat folosind puținele cuvinte pe care le știu în limba lui Socrate.
– Evloghite pater!
Încărcase o roabă cu nisip și se pregătea s-o ducă undeva. Și-a așezat lopata pe roabă, a scuipat în palme, a prins mânerele roabei și a plecat cu ea. Eu am rămas privind după el contrariat. Cum? Te-ai împărtășit cu câteva ceasuri în urmă și acum scuipi în palme!? Aici în Sfântul Munte!? Monah grec atonit!? M-am tulburat mult în inima mea. Sunt lucruri pe care le știu de mic. Așa ceva nu se face. Dacă te-ai împărtășit, nu mai scuipi în ziua aceea. Nu te speli pe dinți, ești atent să nu te zgârii sau să te rănește ca să-ți curgă sânge. Ziua aceea mi-a fost înnegurată. Seara am ajuns la Schitul românesc Prodromul. Mi-am pus în minte să merg la părintele Iulian, despre care auzisem că este duhovnicul românilor din Athos și să-l întreb cum este posibil așa ceva, să scuipi după ce te-ai împărtășit? După ce ne-am închinat și ne-am instalat la arhondaric am plecat în căutarea părintelui cu nădejdea ușurării de norii gândurilor. L-am găsit cu ajutorul unui călugăr din schit la chilie. I-am povestit despre mine, despre viața mea, despre pelerinajul în care mă aflam și am ajuns și la „povestea” mea cu scuipatul în palme.
– Părinte Iulian, la noi în România așa ceva eu n-am văzut. Am venit în Sfântul Munte cu mare evlavie iar monahul acesta m-a smintit. Cum se poate așa ceva?
– L-ai văzut tu cum a scuipat în palme înainte de a ridica roaba?
– Cu ochii mei.
– Ei, dacă tu l-ai văzut înseamnă că pe tine te-a ales Dumnezeu să te rogi pentru acest monah tânăr pentru a se îndrepta. Să faci în fiecare zi, 10 metanii și o rugăciune pentru fratele acesta, timp de o lună.
– Să fac eu pentru el metanii?
– Daaa….! Să faci. Dacă ți s-a descoperit slăbiciunea fratelui, sfinția ta ești dator să-l pomenești pentru a se îndrepta.
– Și ce-ai făcut, părinte Dumitru? Ai făcut metaniile?, l-am întrebat curios.
– Le-am făcut. O lună de zile.
– Și?
– Și asta-i! Nu-mi mai trebuie să văd păcatele nimănui. De-aș putea să le văd pe ale mele și să fac metanii pentru mine.

comentarii

Puterea rugăciunii pentru aproapele

„Un barbat tanar a ajuns alcoolic si a inceput sa dea pe bautura totul din casa. Sotia nu a mai rezistat sa duca o astfel de viata si a plecat impreuna cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat in Virita traieste un monah batran care ii tamaduieste pe alcoolici si a inceput sa-l convinga sa mearga la el, poate il va ajuta sa se vindece.
Mult timp acela nu a vrut sa mearga, dar mai pe urma s-a lasat convins. Au luat bilete si au ajuns pana la Leningrad. Cand au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui betiv s-a dus la casa sa cumpere bilete si, cat a stat la rand, alcoolicul s-a dus la toaleta si i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool sa-i dea hainele: si-a dat de pe el cizmele si lenjeria de corp si a ramas numai in flanela si pantaloni, iar sfertul l-a baut pe loc. Prietenul l-a cautat, dar nicicum nu putea intelege cand si unde a reusit sa bea. S-a urcat in tren si au plecat. Sosind la casa staretului, au pasit in hol, iar parintele in acest timp explica pilda despre oaia pe care pastorul merge sa o caute. Betivul a spus prietenului sau:
– Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.
Cei beti adeseori devin slobozi la gura si vrajmasul ii impinge sa ia in ras si sa batjocoreasca cele sfinte:
– Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.
Si indata a auzit glasul staretului:
– Serghei, vino incoace!
Indata i-a sarit betia si l-a intrebat pe prietenul sau, sa intre.
– De unde ma stie el?
Dar staretul a repetat cu glas tare:
– Serghei care a venit la mine cu prietenul sau, sa intre.
Serghei a intrat si a vazut o multime de oameni, iar staretul a spus:
– Iata, scumpii mei frati si surori, pe acest om l-au parasit mama si sotia. El a ajuns intr-o situatie groaznica, abia a dat in gara pe o sticla de votca lenjeria si camasa si a venit aici numai cu o flanela. Oamenii l-au parasit, dar nu l-a parasit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nadejdea in ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindca pentru el au facut rugaciune. In aceste clipe inlauntrul acestui om se da o lupta infricosata – duhul cel rau care a intrat in el il indeamna si vrea ca el sa ma loveasca pe mine si pe prietenul sau, iar apoi sa fuga de aici, si este greu sa-l putem tine pe acest om. Duhului rau nu-i prieste aici si nu poate sa sufere, fiindca aici oamenii se roaga. Si iata, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce si ce va ajunge acest om nefericit! Haideti toti impreuna sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca sa-i ajute acestui om.
Toti cati se aflau in chilie au inceput sa se roage, iar unii au inceput chiar sa planga. Si indata acest betiv a cazut la pamant si a inceput sa se loveasca cuprins de tanguire. Mult timp a stat astfel si a plans, iar oamenii se rugau.
La sfarsit, staretul a spus:
– El nu va mai bea de acum inainte, el a voit sa se sinucida, dar nu a facut-o fiindca pentru el se facea rugaciune. Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului – ea are o mare putere.
Pana la sfarsitul vietii, Serghei nu a mai pus alcool in gura, a devenit profund credincios si fiu duhovnicesc al staretului”.

(din: Alexandru Trofimov, „Sfantul Serafim de Virita. Patericul Viritei”)

comentarii

Trebuie să mănânci trei oușoare

Mai povestea Părintele Cleopa: ”Când am fost la Iasi pentru operatie, trebuia să-mi facă o urografie la rinichi. Era în Postul Mare. Mi-a făcut o analiză si n-a iesit. Apoi a venit la mine o doctorită si mi-a zis:
– Părinte, ca să iasă urografia la rinichi, trebuie să mănânci trei ousoare!
– Ia ascultă, doamnă. Dacă îmi dai munti de aur de la Nicolina până la Copou, nu-ti mănânc trei ouă în Postul Mare!
– Iată de aceea veniti la spital si de aceea muriti!
– Si dacă oi muri, ce? Moare un rege? Moare un putregai de mosneag! Ce? Numai eu mor? Nu moare toată lumea?
– Si de ce nu mănânci ouă?
– Eu nu cred în ouă!
– Dar în ce crezi?
– Eu cred în Tatăl, în Fiul si în Duhul Sfânt!
S-a dus si m-a spus la directorul spitalului.
– Este acolo un părinte care nu vrea să mănânce ouă pentru analiză!
Dar directorul mă cunostea, si-i zice doctoritei: ”Păi tu stii cine-i părintele ăsta? Este Părintele Cleopa! El a stat aproape zece ani la pustie cu un cartof pe zi si ceva buruieni”
Când a auzit ea asa, a venit la mine în salon, cu mâncare de post pregătită de ea, si-a cerut iertare si-apoi am mers din nou la analiză.
Si mi-au făcut urografia aceea fără ouă. Când au venit cu cliseul, mi-au zis:
– Ia uite, părinte, ce frumos a iesit!
– Doamnă, a iesit fără trei ouă?
Râdeau toti. Rinichiul stâng se vedea mai umflat, iar rinichiul drept normal.
– Vedeti că a iesit fără ousoare?
– Părinte, ne iertati! Asa ceva n-am văzut de când suntem noi!
La iesire, portarul spitalului mi-a spus: ”Părinte Cleopa, dacă mai stăteati putin în spital, eu îmi terminam casa cu ce primeam de la vizitatorii care veneau la sfintia voastră!”
Ioanichie Balan, Viata Parintelui Cleopa, Editura Doxologia, Iasi, 2011

comentarii

In iad, o ora a fost cat trei sute de ani

La muntele Athos, bolnav de vreo 30 de ani, un calugar era tinut la pat. Nu se putea ridica decat putin, cu ajutorul unei parghii legate deasupra patului. Se ruga lui Dumnezeu sa-l ia, pentru ca nu mai putea indura pe pamant suferinta aceasta pe care o rabda de 30 de ani. Sa-l ia Dumnezeu. Si dormind el, a venit un inger in vis si i-a spus: "Dumnezeu ti-a auzit rugaciunile si m-a trimis sa stau de vorba cu tine. Ai facui niste greseli mari, ramase nepocaite, de aceea ti-a fost data suferinta aceasta aici pe pamant, ca sa nu fii pedepsit dincolo. Dar Dumnezeu iti propune o invoiala: Vrei sa petreci trei ceasuri in iad sau inca 30 de ani aici pe pamant in aceasta suferinta?" A stat omul si s-a gandit: oricat de lungi ar fi trei ceasuri in iad, sunt mai scurte decat atatia ani de suferinta pe pamant, pe care n-o mai pot indura. I-a spus ingerului: "Accept sa ma duci trei ceasuri in iad”.
Ingerul l-a lut de mana, si l-a dus in imparatia de smoala a intunericului, si 1-a lasat acolo. Si acolo au inceput suferintele. Si a stat un ceas, si a stat trei, dar ingerul n-a mai venit. Si a stat 3 zile, si 3 ani, si 30 de ani si 300 de ani, dupa socoteala lui, si ingerul n-a mai venit. La un moment dat, cand isi pierduse orice nadejde, aparu in fata lui o lumina. Ridicand ochii il vazu in sfarsit pe ingerul lui Dumnezeu care il privea zambind. El nu mai avea puterea sa se bucure.
Ingerul l-a intrebat: "Dar de ce esti atat de trist?" " El a raspuns doar atat: "Nu credeam ca si ingerii lui Dumnezeu sa minta!" - "Cum adica sa minta?", se prefacu ingerul a-l intreba cu mirare. - "Mi-ai spus ca vei veni dupa trei ceasuri sa ma scoti de aici, si iata, au trecut 300 de ani si m-ai uitat". Atunci ingerul se uita cu bunavointa la el si-i spuse: "Te inseli amarnic dragul meu. N-a trecut decat un ceas, si mai ai doua". Atunci omul se agata de aripa ingerului si-l implora: Ingere al lui Dumnezeu, ia-ma, du-ma de aici si lasa-ma pe pamant cu suferinta mea nu 30 de ani, ci 300 de ani, dar nu ma mai lasa aici!" Si ingerul l-a luat de mana si i-a spus: "Dumnezeu s-a indurat de rugaciunile tale si te-a eliberat".
In clipa aceea s-a trezit. Ceasul de pe noptiera arata ca trecuse o ora de cand adormise.

comentarii

Sfaturi şi cuvinte duhovniceşti ale Părintelui Cleopa

Sfaturi şi cuvinte duhovniceşti ale Părintelui Cleopa

1. Odată a venit un grup de credincioşi la sfinţia sa:
- De unde sunteti voi, mamă?
- De la Bîrlad.
- Ei, tocmai de acolo! Voi ştiţi că de cînd v-aţi pus în gînd să veniţi la mănăstire, îngerii voştri v-au numărat paşii, bănuţii şi osteneala voastră?
Cu acestea toate îngerii voştri se vor prezenta la dreapta judecată, ca aceşti bănuţi nu i-aţi cheltuit la discoteci, la cîrciumi şi la nunţi cu lăutari, ci i-aţi dăruit lui Hristos! Ei! De-aţi vedea îngerii voştri păzitori lîngă voi cum sunt, aţi muri de bucurie !

2. După ce termină cuvîntul de învăţătură, Părintele Cleopa zicea: „Mamă, tare mi-i milă de voi! Dacă aş avea putere, v-aş lua pe toţi într-o traistă să vă duc în rai! În casa voastră să nu lipsească căndeluţa şi să ardă zi şi noapte la icoana Maicii Domnului”.

3. Să mergeţi în fiecare Duminică la sfînta biserică, să nu lipsiţi niciodată. Dacă lipsiţi trei sărbători la rînd de la Sfînta Liturghie, vă duceţi de vii în iad cu sufletul !

4. Ia să văd cum faceţi Sfînta Cruce ? O faceţi voi dreaptă şi mare ? În numele Tatălui la frunte, al Fiului la piept şi al Sfîntului Duh la umeri ! Asta-i Crucea lui Hristos. El a fost răstignit pe Sfînta Cruce, iar cei doi tîlhari au fost legaţi cu frînghii pe cruci mai joase. Aveţi grijă de Crucea lui Hristos ! Să nu o faceţi aşa mică, căci atunci cîntaţi la cobză, şi îmbolnăviţi de rîs pe toţi diavolii şi-i băgaţi în spital !

comentarii

PUSTNICUL NEVOITOR SI TALHARUL MANTUIT

A fost un pustnic care s-a nevoit într-un loc pustiu vreme de 70 de ani, în post, în priveghere şi în multă trezvie. În atâţia ani cât a slujit lui Dumnezeu nu s-a învrednicit să vadă nici o vedenie sau descoperire de la Dumnezeu. Şi pentru aceasta a căzut pe gânduri şi-şi zicea: „Oare nu cumva din vreo pricină pe care nu o cunosc nu-i place lui Dumnezeu nevoinţa mea? Cred că din această pricină nu pot avea şi eu vreo descoperire şi să văd vreo taină.”
Acestea cugetându-le bătrânul, a început să se nevoiască şi să se roage mai cu stăruinţă, zicând lui Dumnezeu:
- Doamne, dacă într-adevăr îţi place nevoinţa mea şi primeşti faptele mele, Te rog, eu, păcătosul şi nevrednicul, să-mi dăruieşti şi mie o picătură din harismele Tale, ca să mă înştiinţez prin arătarea unei taine că ai auzit rugăciunea mea şi astfel să-mi săvârşesc cu mai mult curaj şi cu încredinţare lăuntrică viaţa mea ascetică.
Astfel rugându-se bătrânul, s-a făcut către el un glas de la Dumnezeu, care i-a spus:
- Dacă doreşti să vezi slava Mea, mergi în pustia cea mai adâncă şi acolo ţi se vor descoperi multe taine.
De îndată ce a auzit acest glas, bătrânul a şi ieşit din chilie. Şi după ce s-a depărtat destul de chilie, a întâlnit un tâlhar care, de îndată ce l-a văzut, s-a repezit cu toată puterea asupra lui, voind să-l ucidă. După ce l-a prins pe bătrân, tâlharul a spus:
- La bună vreme te-am întâlnit, avva, căci acum îmi voi sfârşi lucrarea mea şi mă voi mântui.
- Dar cum te vei mântui, dacă mă vei omorî? a întrebat nedumerit bătrânul.
- Noi, tâlharii, avem următorul obicei, lege şi credinţă: Cel care va putea face o sută de ucideri, va merge în rai. Aşadar, eu mult ostenindu-mă până acum, am făcut 99 de ucideri şi lipsindu-mi una, mult mă străduiam să-mi împlinesc suta şi să mă mântuiesc. De aceea multă bucurie mi-ai pricinuit şi-ţi mulţumesc, pentru că astăzi, prin tine, mă voi desfăta de rai.
Spunând acestea tâlharul, bătrânul a rămas uimit şi s-a cutremurat de neaşteptata şi lipsita de nădejde ispită ce l-a ajuns. Atunci ridicându-şi ochii minţii sale către Dumnezeu, a spus:
- Aceasta este slava Ta, Stăpâne Doamne, pe care ai făgăduit că mi-o vei arăta-o mie, robului Tău? Astfel de sfat mi-ai dat mie, păcătosului, să ies din chilia mea şi să mă înştiinţezi cu o astfel de taină? Cu astfel de daruri îmi răsplăteşti ostenelile nevoinţei mele pe care le-am făcut? Acum am cunoscut cu adevărat, Doamne, că toată osteneala ascezei mele a fost deşartă; şi toată rugăciunea mea a fost socotită înaintea Ta ca un lucru pricinuitor de scârbă şi dezgust. Cu toate acestea, Îţi mulţumesc pentru iubirea Ta de oameni, Doamne, că pedepseşti nevrednicia mea, aşa cum mi se cuvine, pentru nemăsuratele mele păcate, şi m-ai dat în mâinile acestui tâlhar şi ucigaş.
Unele ca acestea spunând cu durere bătrânul, a însetat. Apoi a spus tâlharului:
- Fiule, deoarece Dumnezeu, pentru păcatele mele, m-a dat în mâinile tale să mă omori şi să mă lipseşti de viaţă, ca un om rău ce sunt, şi iată, se împlineşte dorinţa ta, te rog să-mi împlineşti şi tu mie o mică dorinţă: dă-mi puţină apă să beau, iar apoi taie-mi capul.
De îndată ce tâlharul a auzit cuvintele bătrânului şi dorind cu multă bucurie să-i împlinească cererea, a băgat sabia în teacă şi, scoţând din sân un vas mic, a mers la râu, care era acolo aproape, ca să-l umple cu apă şi să-i dea bătrânului să bea. Însă acolo, aşa cum stătea să umple vasul cu apă, şi-a dat sufletul şi a murit.
Trecând câtăva vreme şi nevăzând pe tâlharul venind, bătrânul cugeta în sinea sa: „Nu cumva a fost obosit şi s-a culcat, şi de aceea întârzie? Nu cumva pentru aceasta am voie să fug şi să merg la chilia mea? Dar sunt bătrân şi mă tem, pentru că nu am putere să alerg. Şi neputincios fiind, voi obosi repede şi mă va prinde. În felul acesta îl voi întărâta şi mai mult, pentru care mă va chinui fără milă, tăindu-mă de viu în multe bucăţi. De aceea, mai bine să nu fug, ci să merg la râu să văd ce face.”
A mers, aşadar, bătrânul la râu cuprins de aceste gânduri şi l-a găsit pe tâlhar mort, pentru care mult s-a minunat. Şi ridicându-şi mâinile spre Cer, a spus:
- Doamne, Iubitorule de oameni, dacă nu-mi vei descoperi această taină, nu-mi voi coborî mâinile. Fie-Ţi milă de osteneala mea şi arată-mi lucrul acesta!
Astfel rugându-se bătrânul, a venit Îngerul Domnului şi i-a spus:
- Vezi, avva, pe cel care stă mort înaintea ta? Pentru tine a primit el această moarte năpraznică, ca să scapi şi să nu te omoare. De aceea, îngroapă-l ca pe unul mântuit. Pentru că ascultarea pe care a făcut-o pentru tine şi faptul că şi-a băgat sabia ucigaşă în teacă, ca să meargă să-ţi aducă apă şi să-ţi potolească flacăra setei tale, au potolit urgia lui Dumnezeu, Care l-a primit ca pe un lucrător al ascultării. Iar măturisirea celor 99 de ucideri ca spovedanie i s-a socotit. Aşadar, îngroapă-l şi să-l ai împreună cu cei mântuiţi. Iar prin aceasta să cunoşti noianul iubirii de oameni şi al milostivirii lui Dumnezeu. Şi acum mergi la chilia ta bucurându-te şi să fii râvnitor în rugăciunile tale; să nu te mâhneşti şi să spui că eşti păcătos şi nevrednic de descoperiri. Iată, aşadar, că Dumnezeu ţi-a descoperit o taină. Să ştii şi aceasta că toate ostenelile nevoinţei tale sunt primite de Dumnezeu, pentru că nu este nici o osteneală ce se face pentru Dumnezeu şi care să nu ajungă înaintea Lui.
Atunci bătrânul, auzind acestea, l-a îngropat pe cel mort.
(Din Patericul în manuscris al Sf. M. Filoteu).
Traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

comentarii

Doi calugari

Se spune că odată, doi călugări au vrut să treacă peste un râu nu prea adânc, dar peste care nu se afla niciun pod.
Pe mal, o tânără fată nu îndrăznea să se încumete în lupta cu apa. Văzând-o, unul dintre călugări a luat-o în braţe, a trecut-o pe celălalt mal, apoi şi-a văzut mai departe de drum.
Cel de-al doilea călugăr nu i-a spus nimic, dar spre seară, când au ajuns, în sfârşit, între zidurile mânăstirii, a răbufnit:

- Cum este posibil să ridici în braţe o fată, când noi, călugării, nu avem voie nici măcar să le privim?
Liniştit, celălalt i-a răspuns:
- Eu am lăsat fata acolo, tu, însă, o mai porţi şi acum cu tine.

"Dumnezeu nu se uită la binele ce l-ai făcut şi la cum arată acest bine, ci la intenţia cu care l-ai făcut" - Sfântul Ioan Damaschin.

comentarii

Spovedania

Spovedania Un om i-a spus unui parinte:
- Cred in Dumnezeu, dar nu prea merg la Biserica. Si nici nu ma spovedesc.
- Fiule, i-a spus parintele, ai o camasa foarte frumoasa. Spune-mi, porti toata ziua aceasta camasa?
- Da, raspunse omul.
- Dar doua zile, o porti?
- S-ar putea.
- Dar o saptamana sau o luna, o porti?
- Nu, parinte, bineinteles ca nu.
- De ce? - il mai intreba parintele.
- Fiindca se murdareste si trebuie spalata. Abia dupa aceea o iau iarasi pe mine, cand este curata si frumoasa.
- Pai, vezi, fiule! Asa cum se murdareste camasa ta si trebuie spalata pentru a o purta iarasi, la fel si sufletul se "murdareste" prin pacate. Si ca el sa nu fie lepadat niciodata de Dumnezeu, trebuie curatat. Cum? Prin spovedanie si prin participarea la slujbele Bisericii.

comentarii

Era odata un calugar lenes

Era odata un calugar lenes, care mai mult dormea,dar foarte smerit. Cand a sosit vremea sa moara el era foarte vesel, asa ca l-au intrebat calugarii ce stateau in jurul patului sau:
-De ce esti vesel?
-Pentru ca, in toata viata mea nu am judecat pe nimeni si nici Dumnezeu nu ma va judeca, caci scrie in Biblie: "Nu judeca ca sa nu fi judecat."

comentarii