Imparatul si fiul viclean

Acum multe sute de ani, a fost un împărat care avea un fiu viclean. Pierzându-și nădejdea schimbării lui în mai bine, tatăl și-a condamnat fiul la moarte. I-a dat timp o lună de zile să se pregătească. După ce a trecut luna, tatăl a cerut să I se înfățișeze fiul înaintea sa si sa ii ceara explicatii.
Cât de mare i-a fost uimirea când a observat că tânărul era complet schimbat: chipul îi era slab și palid; întreg trupul său arăta că suferise mult.
– Fiul meu, cum de ți s-a petrecut o astfel de schimbare? l-a întrebat tatăl.
– Tatăl și domnul meu, a răspuns tânărul, cum este cu putință să nu mă fi schimbat, când fiecare zi mă aducea mai aproape de moarte?
– Foarte bine, fiul meu. De vreme ce cu siguranță ai venit din nou la cele bune ale tale de mai înainte, te iert. Însă va trebui să păzești această râvnă de a-ți păzi sufletul în tot restul vieții tale.
– Părintele meu, a răspuns fiul, aceasta este cu neputință. Cum voi putea să mă împotrivesc nenumăratelor ademeniri și ispitiri?
Atunci împăratul a poruncit să-i aducă un vas plin cu untdelemn.
– Ia acest vas, i-a spus el fiului său, și poartă-l în mâinile tale străbătând toate drumurile cetății. Te vor urma doi ostași cu săbii ascuțite. Dacă vei vărsa chiar și o singură picătură din acest untdelemn, îți vor tăia capul.
Fiul l-a ascultat; cu pași sprinteni, dar cu foarte multă atenție, a străbătut toate drumurile cetății, avându-i pe cei doi ostași care-l urmau îndeaproape. Dar nici măcar o picătură nu a vărsat.
Când s-a întors la palat, tatăl său l-a întrebat:
– Fiul meu, ce ai văzut pe când străbăteai drumurile cetății?
– Nu am văzut nimic.
– Cum adică nimic? Astăzi a fost o mare sărbătoare. Cu siguranță ai văzut tejghelele pline de mărfuri…atâtea trăsuri, atâția oameni…
– Nu am văzut nimic din toate acestea, a răspuns fiul. Toată atenția mea era îndreptată asupra untdelemnului. M-am temut ca nu cumva să se verse vreo picătură și astfel să-mi pierd viața.
– Foarte bine ai făcut! Păstrează, așadar, această lecție în mintea ta pentru tot restul vieții tale. Să ai aceeași pază față de sufletul tău, așa cum ai avut astăzi față de untdelemnul din vas. Să-ți îndepărtezi gândurile tale de la cele care repede trec, ca să le pironești asupra celor veșnice. Vei fi urmat, nu de ostași înarmați, ci de moarte, către care fiecare zi ne aduce mai aproape. Să iei aminte foarte mult la paza sufletului tău și la ispitele pierzătoare.
Fiul și-a ascultat tatăl și de atunci a trăit fericit.

comentarii

O lectie de viata

O lectie de viata.

Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:
- Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.
Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi.
A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru.
In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda.
Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa.
Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi.
Pareau a fi infometati.
Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel putea ajunge la vas pentru a le umple cu tocana dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline.
Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor..
Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai vazut Iadul"
Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa : arata la fel ca si prima.
Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa.
Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei.
Omul pios a spus: "nu inteleg"...
"Este foarte simplu" a spus Dumnezeu. "Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi".
Si tine minte ca eu mereu voi imparti lingura cu mancare cu tine ...

comentarii

Blidul de lemn

Blidul de lemn
Un batranel impovarat de ani s-a dus sa locuiasca impreuna cu fiul si cu nora lui, care aveau un baietel de 4 ani. Mainile batranului tremurau tot timpul, ochii ii erau incetosati, iar pasii impleticiti.
Intreaga familie manca impreuna la masa, insa mainile nesigure ale batranului si vederea lui tot mai slabita il puneau mereu in incurcatura - boabele de mazare i se rostogoleau din lingura pe covor, cand intindea mana dupa cana cu lapte, jumatate din lapte se varsa pe fata de masa. Fiul si nora se simteau tot mai iritati de neajutorarea lui. Pana-ntr-o zi cand...
"Trebuie sa facem ceva cu bunicu', a spus fiul. M-am saturat sa tot vad lapte varsat pe masa, sa tot calc pe boabe de mazare si sa tot aud cum plescaie si troscaie in farfurie!" Asa ca sotul si sotia au pus o masuta in coltul camerei, dupa usa. Acolo bunicu' manca singur, in timp ce intreaga familie se bucura in jurul mesei. Si pentru ca bunicu' reusise sa sparga vreo 2-3 farfurii, i-au cumparat un blid de lemn.
Uneori, cand se uitau in directia bunicului, familia putea sa vada o lacrima stinghera in ochii lui slabiti si tristi - singur, dupa usa, bunicu' isi manca bucatica de paine muiata in lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul si nora le aveau pentru el erau de mustrare cand ii cadea furculita pe covor sau cind se mai varsa din lapte pe masa. Baietelul se uita cand la bunicu', cand la mamica si la taticu' lui, fara sa spuna un singur cuvant...
Apoi, intr-o seara, chiar inainte de cina, tatal a observat ca baietelul mestereste ceva pe covor. S-a apropiat si a vazut ca incearca sa ciopleasca o bucata de lemn. "Ce faci tu acolo", l-a intrebat tatal duios.
Baietelul si-a ridicat ochii mari spre taticul lui si i-a raspuns la fel de duios: "O, am treaba, vreau sa fac un blid de lemn din care sa mananci tu si mami cind cresc eu mare..." A zambit si s-a intors la "treaba" lui.
De data aceasta a fost randul parintilor sa ramana fara cuvinte. O liniste apasatoare s-a asternut in camera. Si lacrimi mari si curate au inceput sa le tremure in ochi, sa li se rostogoleasca peste obrajii care de-acum luasera culoarea singelui varsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvant, deplina tacere, dar amandoi stiau prea bine ce au de facut.
In seara aceea, sotul l-a luat pe bunic de mana si l-a condus cu grija la masa mare din centrul camerei. Bunicu' urma sa manance la masa impreuna cu intreaga familie - in seara aceea si in fiecare seara de-atunci inainte, pana la sfarsitul zilelor lui. Si, dintr-un motiv sau altul, nici fiul si nici nora nu mai pareau sa fie deranjati daca se varsa din lapte pe fata de masa sau daca mai cadea cate-o furculita pe covor.
Copiii sunt ca niste radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasa nimic neobservat, urechile lor sunt intotdeauna pe receptie, iar mintea lor prelucreaza neobosita mesajele pe care le receptioneaza.

Ce seamănă omul, aceea va şi secera.

comentarii

Omul bogat si omul sarac

Într-o zi, un om bogat i-a dăruit unui sărac un coș plin cu gunoi, să-și bată joc de el. Omul zâmbi și plecă, ținând în mână coșulețul primit. Ajuns acasă, a început să-l curețe, să-l spele și l-a umplut cu cele mai frumoase flori. S-a întors la omul bogat și i-a înmânat acestuia coșulețul. Omul, surprins, întrebă: „De ce mi-ai dat atâtea flori frumoase, când eu ți-am dat doar gunoi?”. Cel sărac îi răspunse: „Fiecare dăruiește ceea ce are în inimă!”.

comentarii

Timpul schimbarii

comentarii

Cei trei prieteni

comentarii

Adevarata comoara

comentarii

Copilul si preotul

comentarii

Pretul lucrurilor

comentarii

Dragoste de mama

comentarii

Cel ce inseala, se inseala singur

Cel ce inseala, se inseala singur

Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:
- Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule – a răspuns omul bucuros – ce trebuie să fac?
- Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.
Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus ? “E, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!”
Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica.
Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.
Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-l înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.
În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni.

comentarii

Cei patru ucenici – poveste cu talc

Cei patru ucenici – poveste cu talc
Odata, patru ucenici au vrut sa se intreaca. Zis si facut. S-au asezat toti intr-o incapere si au decis ca, timp de trei zile, nici unul sa nu spuna o vorba, ca astfel sa-si incerce rabdarea si puterea de concentrare. Dar, spre seara, cand a inceput sa se intunece, unul nu s-a mai putut abtine si a zis:
- Sa aprinda cineva lumina!
- Ce faci, nu trebuia sa tacem ? – l-a intrebat nedumerit al doilea.
- Prostilor, de ce ati vorbit ? – se repezi al treilea sa-i dojeneasca.
- Ehe, doar eu am tacut! – se lauda cu ingamfare cel de-al patrulea.
Fiecare ucenic a cazut prada cate unei ispite: graba, neincrederea, mania si mandria – cele patru ispite care incearca pe oameni in tot ceasul. De aceea, rabdarea este cel mai bun tovaras de drum in viata, fie ca muncesti, ca inveti sau ca te rogi.

“Unde nu este rabdare, nu este nici iubire.”

comentarii