Amândoi erau în pragul deznădejdii. Nu știau ce să facă. Să se mai întoarcă la bătrânul lor sau să rămână în lume ?!
S-au gândit totuși să se întoarcă. S-au spovedit. Și-au mărturisit păcatul fiecare. Au plâns și s-au căit. Au primit canon.
Canonul lor a fost următorul :
Timp de 40 de zile să stea fiecare zăvorât într-o chilie săpată sub pământ, cu nici un fel de lumină, decât numai cea de la candelă. Hrana lor zilnică să fie doar puțină pâine uscată și puțină apă. În rest numai rugăciune și pocăință pentru propriile păcate.
Cele 40 de zile au trecut. Fiecare a venit în fața bătrânului egumen pentru binecuvântare.
Unul era cu fața posomorâtă și adânc întristată. Iar celălalt cu fața senină și foarte luminată.
Bătrânul lor era foarte nedumerit de aceasta. I-a întrebat pe rând cum a fost nevoința lor în cele 40 de zile.
Cel cu fața întristată a spus :
- Părinte, în aceste 40 de zile mi-am bătut în fiecare zi pieptul meu zicând : "Dumnezeule milostiv fi mie păcătosului ! " Și cu întristare pentru păcatele mele mă pocăiam.
Cel cu fața luminată a spus :
- Părinte, în aceste 40 de zile mi-am pus toată nădejdea în mila lui Dumnezeu și ziceam : "Doamne, care ai milă de toată făptura ta, ai milă și de mine păcătosul ! " Și cu gând de bucurie și de nădejde, că Dumnezeu primește orice pocăință a omului păcătos, mi-am petrecut toate aceste zile și nopți în chilia zăvorâtă.
Bătrânul monah era încă nedumerit de înfățișarea celor doi monahi tineri. Se întreba în gândul lui : "Oare Dumnezeu a primit doar pocăința unuia și a altuia nu a primt-o ? Pe a cui a primit-o ? De ce sunt amândoi cu stări diferite acum după nevoința lor, când amândoi au avut parte de aceleași condiții de nevoință ? "
Dar într-o noapte, după ce bătrânul cerea lămurire în rugăciune de la Dumnezeu, îngerul Domnului îi apare în vis bătrânului monah și îi spune :
- Să știi că Dumnezeu a primit pocăința celor doi monahi ai tăi, la fel. Însă unul s-a rugat cu mai multă nădejde în bunătatea lui Dumnezeu, iar pentru aceasta chipul lui se lumina, iar celălalt s-a rugat cu mai multă deznădejde față de sine, pentru păcatele lui, iar chipul lui s-a posomorât. Dar amândoi au fost iertați. Fii în pace.