Rugăciune pentru cei ce s-au depărtat de la Dreapta Credinţă
Mai multe despre: Rugaciuni ortodoxe
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui
Dumnezeu: Pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale, ale Sfinţilor a
căror pomenire astăzi săvârşim..., a Sfântului... (a cărui rugăciune se face)
şi a tuturor Sfinţilor Tăi; pe robul Tău... care s-a depărtat de la
Dreapta Credinţă din neştiinţă, de frică, din răutatea oamenilor, de
răutatea lui îngâmfându-se, de cei interesaţi în viaţa lumească fiind
ademenit, ameninţat sau cu eresurile întunecându-se şi în pierzare
aflându-se şi toţi cei căzuţi din Dreapta Credinţă (ori în ce chip); cu
strălucirea Darurilor Tale; luminează-i, îmbărbătează-i şi-i întăreşte,
şi cu Sfânta Ta Biserică cea apostolească şi sobornicească iar îi
uneşte, spre Cinstea şi Slava Numelui Tău, ca să se înalţe prin gura
celor păcătoşi spre mântuirea lor şi prin gura celor mici spre ruşinea
şi ocara celor mândri şi lauda Ta cunoscând adevărul cel întunecat;
descoperă-le Evanghelia Dreptăţii, întăreşte-i cu Duhul adevărului în
dragostea şi lămurirea Sfintelor Scripturi, dă-le pâinea cea sufletească
şi trupească în toate zilele şi fă-i să te cunoască că Tu eşti:
adevărul, protectorul, stăruitorul, apărătorul, biruitorul şi
Mântuitorul nostru; iar noi suntem robii Tăi care Bine Te Cuvântăm, zi
şi noapte Ţie ne rugăm şi-Ţi strigăm: Iisuse, adevărul, cel ce goneşti
înşelăciunea, luminează-ne pe noi.
comentarii